Au primit deciziile de impunere după aproape 3 luni:” Eu am plătit. Nu-i înțeleg!”

0
199

Peste 60 de mii de târgujieni au primit scrisori de la Direcția de Taxe și Impozite din Târgu Jiu cu mare întârziere, fiind vorba despre deciziile de impunere, decizii prin care oamenilor li s-a comunicat faptul că au de plătit dări către statul român. Deși aceste documente au fost redactate la începutul anului, plicurile abia acum au început să ajungă la contribuabili, însă mulți dintre ei și-au plătit taxele și impozitele. Este și cazul lui Vasile, un tânăr din Târgu Jiu. Acesta spune că nu este normal ce se întâmplă și nu are rost să mai primească aceste hârtii, mai ales că el și-a plătit taxele.

”Am plătit la începutul anului, în ianuarie. A venit decizia de impunere . Am primit-o ieri. Nu înţeleg de ce mai trimit. Nu au o bază de date, ceva să verifice persoanele care au plătit, trimit la hârtii aşa aiurea. Nu are niciun sens, o să merg să văd dacă a mai rămas vreo restanță ceva, dar văd că toate sumele care sunt trecute aici, eu deja le-am plătit.  Este redactată pe 16.02 şi a ajuns practice după mai bine de două luni”, a spus Vasile.

Nu este singurul care s-a trezit cu plicul în cutia poştală. Marinela este o altă târgujiancă care şi-a plătit taxele şi impozitele, dar s-a trezit cu plicul abia acum: ”Pe 25 ianuarie, eu mi-am plătit impozitele, eu personal. În data de 16 februarie, mi s-a redactat această decizie de impunere, ca şi când nu le-aş fi plătit, iar în data de 5 aprilie am primit, dar prin Poşta Română aceste decizii de impunere. Este clar că în momentul în care mi s-a emis această decizie de impunere, autoritatea cunoştea faptul că eu am plătit  impozitele”, a spus Marinel Strâmbulescu.

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că s-a creat această problemă, tocmai pentru faptul că nu a fost aprobat bugetul la timp: ”Din păcate, neavând un buget validat în totalitate, decât la sfârşitul lunii februarie, procedura de licitaţie pentru toate serviciile pe care trebuie să le contractăm cu o societate care să poată distribui aceste plicuri, s-a făcut extreme de târziu. Asta a presupun  ca de la 1 ianuarie şi până la finalul lunii martie să nu avem un contract pentru livrarea acelor scrisori pe care le-am adresat cetăţenilor municipiului Târgu Jiu”, a spus Marcel Romanescu.

 

Salariații din cadrul Direcției de Taxe și Impozite Târgu Jiu au avut și ei un mesaj pentru contribuabili: ”În cazul în care ați achitat aceste debite, nu este nevoie să vă deplasați la sediul Direcţiei de Impozite şi Taxe. Nu ține de noi faptul că nu au fost trimise la timp. A fost problema banilor? Da!”, a spus Viorel Popescu, şef serviciu, Direcţia de Taxe şi Impozite Târgu Jiu.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here