Un bloc de garsoniere din zona Grivița, din Târgu Jiu, a fost afectat în urma cutremurului care a avut loc luni în județul Gorj. Seismul, cu magnitudinea 5,2, s-a produs la ora 16,58.06 și a avut epicentrul pe Valea Susenilor. Locatarii blocului spun că în urma cutremurului, la etajul 4 a căzut tencuiala și a apărut o crăpătură pe peretele dinspre casa scărilor. Seismul s-a resimțit puternic în tot județul Gorj, și în alte 8 județe din țară.































