Ce artiști vor cânta pe Stadionul Municipal Târgu Jiu. Iată programul ceremoniei de premiere al elevilor din clasele terminale

0
377

Autoritățile municipiului Târgu Jiu au pregătit o serie de concerte care vor avea loc cu ocazia ceremoniei de absolvire a elevilor din învățământul gimnazial și liceal. Evenimentele vor începe de luni, 30 mai și se vor desfășura pe parcursul a 5 zile, pe Stadionul Municipal. Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără: Marko Glass și Bvacovia, Spike, Antonia, Dorian Popa și Alex Velea.

“Programul pe care l-am pregătit cu această ocazie îi va surprinde, cu siguranță, atât pe absolvenți, cât și pe spectatori.

Aceste evenimente au debutat în perioada de pandemie, din dorința de a oferi elevilor o ceremonie într-un moment foarte important al educației lor. Ideea noastră s-a bucurat de aprecierea tinerilor, părinților și cadrelor didactice și de aceea ne dorim să o transformăm într-o tradiție la Târgu Jiu. Acum, când nu se mai pune problema restricțiilor, vom profita de spațiul generos oferit de Stadionul Municipal pentru a le oferi tinerilor elevi nu doar o ceremonie de absolvire, ci și alte surprize, printre care și o serie de concerte cum nu au mai avut până acum.

Iată programul evenimentelor:

Luni, 30 mai

Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”

Colegiul Tehnic „Ion Mincu”

Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”

Liceul cu Program Sportiv

Liceul Teologic

Concert susținut de MARKO GLASS și BVACOVIA

Marți, 31 mai

Colegiul Național „Spiru Haret”

Colegiul Economic „Virgil Madgearu”

Colegiul Tehnic „Henri Coandă”

Concert susținut de SPIKE

Miercuri, 1 iunie

Colegiul Național”Ecaterina Teodoroiu”

Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”

Liceul Tehnologic Nr 2

Liceul Tehnologic Bârsești

Liceul Auto „Traian Vuia”

Liceul Energetic

Concert susținut de ANTONIA

Joi, 2 iunie

Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu”

Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”

Școala Gimnazială „Voievod Litovoi”

Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” – clasele a VIII-a

Liceul Teologic – clasele a VIII-a

Liceul cu Program Sportiv – clasele a VIII-a

Concert susținut de DORIAN POPA

Vineri, 3 iunie

Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu”

Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae”

Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea”

Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu”

Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”

Colegiul Național „Spiru Haret” – clasele a VIII-a

Liceul de Arte”Constantin Brăiloiu” – clasele a VIII-a

Concert susținut de ALEX VELEA”, a transmis Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here