Cercetate disciplinar din cauza unghiilor prea mari

0
352

Zeci de cadre didactice ale unuia dintre cele mai mari spitale din România au intrat în comisia de disciplină. Mai exact, este vorba despre 18 cadre medicale de la Institutul ”Marius Nasta” din Capitală au fost chemate să dea explicații în comisia de disciplină din cauza unghiilor lungi, naturale sau false, date cu ojă sau cu gel, la care nu vor să renunțe.

Este vorba despre zece doctorițe rezidente și opt asistente și infirmiere. Managerul de la ”Marius Nasta” a declarat că a fost surprins de numărul mare de persoane care au fost depistate în urma controlului.

„Am mai avut astfel de controale, nu a fost un număr atât de mare. În spitale trebuie făcute, periodic, controale pentru igiena mâinilor personalului medical. Măsura ajută la evitarea răspândirii infecțiilor nosocomiale. Eu cred că regulile, în momentul în care depui dosarul la Medicină, trebuie să știi că a fi medic înseamnă o viață fără manichiură colorată, unghii false…”, a declarat Beatrice Mahler, potivit Digi24.

Potrivit legislației, personalului medical îi este interzisă purtarea inelelor, brățărilor, ceasurilor sau a altor bijuterii și, de asemenea, este interzisă purtarea unghiilor lungi, lăcuite sau artificiale pentru că igiena mâinilor nu poate fi făcută corect în aceste condiții și favorizează răspândirea infecțiilor nosocomiale, conform Radio Infinit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here