Cum vor lucra minerii de Paște. Angajații din CE Oltenia au parte și de prime

0
1444

Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor primi prime în perioada Sărbătorilor Pascale. Angajații companiei energetice vor încasa suma de 1.300 de lei, fiind vorba despre o primă legată de Ziua Muncii (1 Mai).

De asemenea, salariații din energie vor mai avea parte de încă o sumă de bani reprezentând cota de combustibil în cuantum de 1.080 de lei.

”În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, salariații Complexului Energetic Oltenia beneficiază de o cotă de combustibil, acordată în tichete cadou, în cuantum de 1.080 de lei pe an. De asemenea, beneficiază de trei prime ocazionale cu ocazia zilei Varvara, a energeticianului și 1 Mai. Cota de cărbune se va acorda pe data de 28 aprilie, iar prima pentru data de 1 Mai va fi acordată în prima decadă a lunii viitoare, tot în tichete cadou”, a spus Rușeț.

Minerii vor avea liber începând cu data de 1 mai(sâmbătă) până pe data de 3 mai. Personalul TESA este liber de pe data de 30 aprilie și vor reveni la muncă abia pe 4 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here