Primăria Municipiului Târgu Jiu continuă acordarea de diplome și premii în bani pentru târgujienii care împlinesc 50 de ani de căsătorie în cursul anului 2022, sau au împlinit deja în anii precedenți, dar nu au avut ocazia să participe. Pentru a putea lua parte la evenimentul organizat de municipalitate pentru a sărbători Nunta de Aur, pot depune cereri în acest sens, la registratura instituției.
Doritorii vor completa o cerere pusă la dispoziție de primărie, prezentând, totodată, cărțile de identitate si certificatul de căsătorie. Condiția de participare este ca ambii soți să dețină domiciliul în municipiul Târgu Jiu. Cererile pot fi depuse începând cu data de 25.01.2022.