Un bărbat în vârstă de 63 de ani și soția sa de 60 de ani, ambii din comuna Cătunele, Gorj, au murit, weekend-ul trecut, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident. Aceștia au fost angajați ai Carierei Roșiuța, bărbatul fiind șeful cantinei unității.
„Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a condus un autoturism pe DN 6 dinspre Caransebeș spre Lugoj, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un tir condus de un bărbat, de 44 de ani.
În urma impactului, tirul a ieșit în afara părții carosabile, iar autoturismul a fost proiectat într-un alt tir care se deplasa în spatele autoturismului.
Conducătorul auto, soția sa, de 60 de ani, și conducătorul tirului, un bărbat, de 44 de ani, au fost răniți și transportați la spital.
Conducătorului auto i s-au efectuat manevre de resuscitare la fața locului, după care a fost transportat la Spitalul din Lugoj, unde a decedat.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările și cauzele producerii accidentului.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Timiș.
“Fiind o problemă de mare interes, vă comunic faptul că în seara de mâine (dupa orele 20,00), luni, 16 01 2023, vor fi aduși acasă, in satul Steic, regretații defuncți Buță Dan si Buță Nicolița.
Înmormântarea va avea loc miercuri, 18 01 2023, in satul Steic, comuna Catunele. Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca!”, au transmis reprezentanții comunei Cătunele.































