Gorj: Condamnați la închisoare, după ce au furat garnița vecinilor, în miez de noapte

0
985

Doi bărbați din Târgu Cărbunești care au furat garnița cu untură a vecinilor, în toiul nopții, și au prădat și alte locuințe, și-au aflat pedeapsa. Unul dintre hoți a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, dat fiind faptul că nu este prima dată când comite o astfel de infracțiune. Celălalt a scăpat mai ieftin, fiind condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare.

Fapta pentru care cei doi au fost condamnați a avut loc în data de 1 iunie 2021, în jurul orei. 03.00. Cei doi au pătruns în două case vecine, au mers în pivnița uneia dintre case de unde au sustras o garniță cu carne în untură, după care au mers într-un dormitor al casei respective, de unde au furat două pălării de culoare neagră. Și-au pus pălăriile pe cap și au mers la cealaltă case, și-au aruncat încălțămintea și s-au încălțat cu adidașii proprietarului. Nu a durat mult și cei doi au fost prinși de soția proprietarului, care auzind zgomot a mers să-l trezească pe soțul său și i-au găsit pe cei doi în casă. Speriați, proprietarii locuinței au ieșit în stradă, iar cei doi hoți au fugit, unul dintre ei pierzând telefonul mobil la locul faptei. Polițiștii i-au identificat pe cei doi după informațiile găsite în telefonul pierdut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here