Inițiativă demnă de lăudat! Ce vor să facă zeci de elevi din Motru

0
509

Nu mai puțin de 30 de elevi din cadrul Colegiului Național ”George Coșbuc” din Motru vin în ajutorul celor care au nevoie de sânge. Sub sloganul ”Viața lor, în mâinile tale”, tinerii vor să îi facă și pe alți oameni să meargă în centru de donare sanguină.

Profesorul de istorie din cadrul liceului spune că inițiativa i-a aparținut unui elev. Campania de donare a elevilor ar urma să înceapă în scurt timp.

”Elevii Colegiului Național George Coșbuc  din Motru, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguine din Târgu-Jiu, au demarat o campanie de informare în rândul liceenilor care au împlinit 18 ani în vederea conștientizării donării de sânge pentru salvarea de vieți. Campania se desfășoară sub sloganul ,, Viața lor, în Mâinile tale”. De altfel, există un interes real al tinerilor de aici.  În acest sens, peste 30 de elevi și-au manifestat dorința de a dona  sânge. Un merit deosebit îl are elevul de la clasa a Xll-A, Rădoi Ștefan care a lansat inițiativa. Campania este sprijinită de directorii liceului, dar și de cadrele didactice”, spune profesorul Nicolae Negrea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here