Laborator de patiserie din Gorj, sancționat aspru de DSV

0
544

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare Gorj au efectuat o serie de controale în județ, fiind vorba despre verificarea respectării normelor sanitare în unitățile alimentare. Și cum rare sunt controalele fără amenzi, nici de data aceasta patronii unor unități alimentare nu au scăpat nesancționați. Valoarea totală a amenzilor a fost de 23.500.

Cea mai mare amendă aplicată în ultima perioadă de către angajații DSV Gorj este în valoare de 12.000 de lei, fiind aplicată unui laborator de patiserie. Neigienizarea și neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor și echipamentelor sunt doar câteva dintre neregulile constatate.

”Am aplicat  o amendă de 12.000 lei la un laborator de patiserie, pentru neigienizarea și neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor și echipamentelor. De asemenea, am identificat neconformități structurale și de dotări”, transmite DSV Gorj.

O sancțiune de 10.000 de lei a fost aplicată și unui supermarket:” Am mai acordat o amendă de 10.000 lei la un supermarket, întrucât, în urma remodelării semnificative a unității, operatorul economic nu a depus la DSV Gorj documentația pentru înregistrarea sanitară-veterinară și pentru siguranța alimentelor”, mai transmite instituția.

 Totodată, conducătorului unei autoutilitare  a fost amendat și el cu 1.200 de lei. Controalele au avut loc în localitățile: Bălești, Bâlteni, Bumbești-Jiu, Cătunele, Drăguțești, Godinești, Licurici, Mătăsari, Motru, Padeș, Peștișani, Plopșoru, Rovinari, Runcu, Schela, Scoarța, Stănești, Târgu-Jiu, Telești, Tismana, Turburea, Turceni și Turcinești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here