Mult așteptata lege de reducere a vârstei de pensionare pentru mineri și energeticieni a fost promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial. Astfel, actul normativ intră în vigoare de mâine, 1 aprilie.
Legea 74/2022, inițiată de PSD, după ce legea 197, adoptată în 2021 a fost blocată la aplicare, modifică legea pensiilor, asimilează perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, cu grupa I şi a II-a de muncă pentru activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice şi extracţiei cărbunelui. Textul noii legi se aplică și foștilor salariați ai CEO, care pot cere recalcularea pensiilor.