Un medic din Sibiu a fost reţinut pentru luare de mită, după ce ar fi primit sume de bani, servicii, produse alimentare şi băutură de la mai mulţi pacienţi, pentru a-i trata.
Dosarul a fost înregistrat la sfârșitul lunii martie, medicul a fost urmărit până în mai inclusiv, iar miercuri, 3 august, au fost dispuse primele măsuri în acest caz. Potrivit procurorilor sibieni, în perioada martie 2022 – mai 2022, un bărbat în vârstă de 68 de ani, medic în cadrul Spitalului Militar de Urgență „dr. Alexandru Augustin” din Sibiu, a pretins şi primit de la 6 pacienţi sume de bani în cuantum total de 1.100 de lei, precum şi prestări de servicii întreţinere spaţii verzi, dar şi produse alimentare şi băuturi alcoolice, toate remise cu titlu de mită, „în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv de îndeplinire a actului medical”. Pe 1 august, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspect, iar miercuri, 3 august, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.