Medici de familie din Gorj: ”Au ajuns oamenii să vină să-mi ceară pastile cu iod!”

0
537

Medicamentele pe bază de iod au fost achiziţionate de către Ministerul Sănătăţii şi trimise către toate Direcţiile de Sănătate Publică din ţară. Cutiile urmează a fi distribuite către medicii de familie în perioada următoare. Şi în judeţul Gorj au ajuns aproape 500.000 de comprimate, însă cadrele medicale nu văd cu ochi buni această decizie.

Pastilele cu Iod au fost distribuite preventiv în toată ţara, asta în cazul în care vom asista la un atac nuclear. În judeţul Gorj, comprimatele sunt în depozitul Direcţiei de Sănătate Publică, iar după primirea instrucţiunilor de la minister, acestea vor fi împărţite medicilor de familie sau primarilor. Cadrele medicale sunt revoltate şi spun că nu este nevoie de aşa ceva. Ba mai mult, şi activitatea lor va fi mult mai îngreunată.

”Aceasta vâlvă care s-a făcut în jurul iodurii de potasiu a ajuns să-mi creeze probleme mie ca medic. Vin oamenii şi îmi cer. Vor iodură de potasiu. Stai să le explici, ca nu este niciun accident nuclear. Şi chiar dacă ar fi, acesta se dă imediat atunci când a apărut posibilitatea unui radioactiv. Va fi o îmbulzeală îngrozitoare la cabinetele medicilor de familie. Nu este nevoie de aşa ceva. Să fie măcar discret, să nu se facă o campanie pe chestia asta pentru că ne dă peste cap activitatea”, a spus Mihail Moisescu, medic de familie.

Ionuț Pantiș este un alt medic de familie. Și acesta consideră că ar fi o muncă suplimentară: ”Este o muncă suplimentară, dar doar dacă va fi nevoie. Momentan sunt niste discutii, nu este nimic aplicabil, dar clar este o muncă suplimentară. Pe lângă job-ul pe care fiecare coleg îl are, distribuirea nu o să fie foarte uşoară şi trebuie oameni pe lângă personalul existent la fiecare cabinet”, a spus Pantiș.

Medicii nu recomandă utilizarea acestor medicamente, considerându-le nocive pentru sănătatea umană: ”Are foarte multe contraindicaţii această iodură. Oamenii nu-si cunosc în mod direct starea de sănătate vis a vis de tiroidă şi pot face o serie de manifestări neplăcute luând aşa aiurea”, a mai declarat Moisescu.

Oamenii spun că se vor interesa la medicii de familie cu privirea la acest medicament, considerând că este periculos: ”N-am întrebat, dar nici că aş lua. Eu nu cred în aşa ceva. Nici dacă va fi nevoie? Nu, Nu(…)De ce să iau dacă nu mă afectează acum? Exclus(…) Nu iau decât la prescripţie medicală. Aşa am văzut la televizor. Aţi întrebat? Nu!(…) Este lipsă de pregătire. Incultură”, au declarat câțiva gorjeni.

La Gorj au ajuns deja câte sute de mii de comprimate: ”În cursul zilei de ieri, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a primit 478.000 de comprimate cu iod de la fabrica de producţie din Iaşi. Acest medicament se fabrică la solicitarea autorităţilor guvernamentale pentru a putea fi distribuit populaţiei în cazul unui incident nuclear”, transmite Daiana Militaru, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Judeţul Gorj are circa 335.000 de cetăţeni, iar la un calcul simplu, un cetăţean ar putea primi o pastilă şi jumătate de iod.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here