Oprescu a ajuns pe mâna polițiștilor. Unde a fost prins

0
217

Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei a fost reținut în Atena. Acesta a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare  într-un dosar, fiind acuzat de mai multe fapte de corupție. Decizia de condamnare a venit de la Curtea de Apel București.

De asemenea, alte două persoane condamnate în acelaşi dosar au fost date în urmărire: Cornel Bogdan Popa, fost şef al Administraţei Cimitirelor şi omul de afaceri Romeo Albu.

Potrivit DNA, Oprescu este acuzat că a primit 25.000 de euro, la locuinţa sa din Ciolpani, de la Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, care, la rândul său, este acuzat că a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

Mai exact, este vorba despre dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-ar fi condus Sorin Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here