Casa ororilor într-un județ din România! Un individ din Arad, pastor în comunitatea sa, a șocat întreaga țară, după ce fiicele sale au povestit autorităților ororile la care tatăl lor le-a supus timp de 17 ani.
Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, este acuzat că și-a violat în mod repetat fiicele, care acum au 15, 16 și, respectiv, 26 de ani.
Detaliile îngrozitoare au ajuns la cunoștința autorităților după ce fiica cea mare s-a confesat unei colege.
Aceasta a convins-o să depună plângere la Poliție, relatează Antena 3 CNN.
În urma intervenției polițiștilor, suspectul a fost arestat preventiv. Cu această ocazie, s-a aflat că individul le-a bătut deseori pe fiicele sale pentru a le determina să i se supună.
Una dintre ele ar fi rămas însărcinată la 14 ani, însă tatăl ar fi pus-o să avorteze.
„La vârsta de 14 ani m-a lasat însărcinată și a început cu bătăi groaznice, mă lăsa jos și cum avea bombeul la bocanci îmi dădea ca să pierd sarcina”, a declarat fata.
Familia așa zisului pastor trăia retrasă de ochii lumii. Copiii nu mergeau la școală regulat, nu ieșeau din casă, iar fetele, cinci la număr, nu aveau voie să aibă prieteni.
În comunitate, nimeni nu a bănuit nimic, mai ales că individul promova frecvent valorile creştine. În fiecare duminică, credincioșii veneau să îi asculte predicile.
Acasă însă, îşi ţinea familia într-o permanentă stare de teroare, spun fiicele lui.
„Ne bătea rău, lua ranga să ne dea în cap, ne amenința cu cuțitul, ne lovea cu pumnii, cu picioarele, cu ce apuca”, a mărturisit tânăra, în lacrimi.
Cele trei fiice primesc acum consiliere iar anchetatorii spun că traumele pe care le-au trăit, le-au făcut să se gândească la sinucidere.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în perioada 2007 – 2023, în repetate rânduri, a întreținut raporturi sexuale cu trei persoane vătămate minore, aflate în ocrotirea sa, prin constrângere fizică și psihică și profitând de imposibilitatea persoanelor vătămate minore de a se apăra sau de a-şi exprima voință”, se arată într-un comunicat difuzat, luni, de procurori.
Mama fetelor spune că nu a știut nimic și nu se aștepta la așa ceva.
„I-am spus: nu ți-a fost frică de Dumnezeu să faci așa ceva? Nimic nu a zis, a stat cu capul în pământ”, a declarat soția agresorului.
Vineri, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ineu, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.