Profesor reținut, după ce a bătut mai mulți elevi în timpul orei de curs. Unul dintre copii a ajuns la spital

0
922

Un profesor din Sfântu Gheorghe (Covasna) a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi bătut patru elevi în sala de clasă, în timpul orei de curs.

”La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară din cadrul IPJ Covasna au fost sesizați despre faptul că la o unitate medicală s-a prezentat un minor care a relatat faptul că a fost agresat de către un cadru didactic.

Din cercetări polițiștii au stabilit că minorul ar fi fost agresat fizic de către cadrul didactic, un bărbat de 39 de ani, în sala de clasă dintr-o unitate de învățământ în timpul orelor de curs.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că profesorul în cauză ar mai fi lovit alți 3 elevi din unitatea de învățământ respectivă”, anunță IPJ Covasna.

Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează în continuare cercetări pentru purtare abuzivă. Totodată, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here