Reținut după ce a sechestrat și tâlhărit o minoră-VIDEO

0
113

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de către o minoră, de 17 ani, din orașul Târgu Cărbunești, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată de către o persoană de sex masculin, care i-a sustras și telefonul mobil.

Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că minora ar fi stabilit să se întâlnească cu o persoană necunoscută, de sex masculin, în incinta unui imobil din municipiul Târgu Jiu, iar după aproximativ 2 ore, aceasta i-a solicitat să plece, moment în care barbatul ar fi lipsit-o de libertate.

Ulterior, minora, împotriva voinței sale, s-ar fi deplasat cu acesta către un loc de cazare de pe raza municipiului Târgu Jiu, ocazie cu care s-ar fi oprit la o terasă, situată pe strada Victoria. La intrarea in local, bărbatul i-a solicitat să-și lase telefonul mobil pe masă, pe care și l-ar fi însușit, ulterior părăsind incinta terasei.

În urma investigațiilor desfășurate cu operativitate de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroului de Investigații Criminale, a fost identificată persoana banuită de săvârșirea infracțiunilor, în persoană unui tânăr, de 27 de ani, din comuna Obârșia, județul Olt, în acest sens fiind organizat un flagrant.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activității infracționale a tânărului, care a fost condus la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu. Față de acesta urmează a fi dispuse măsurile legale.

În urma probatoriului administrat în cauză, față de tânăr a fost dispusă măsură reținerii, pentru 24 de ore, fiind introdus in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Astazi, tânărul va fi prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Targu-Jiu, cu propuneri legale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here