Și-au luat ”jucăriile” și au plecat! Bloc ANL, abandonat printre buruieni

0
320

Ne dorim ca tinerii să ne rămână acasă, dar nu facem nimic pentru ei. Cam asta se întâmplă şi într-un oraş din Gorj, acolo unde zeci de tineri aşteaptă de ani buni să primească o locuinţă ANL, însă trebuie să se mai înarmeze cu răbdare. 

Când credeau că vor avea în sfârşit parte de propria locuinţă, mai mulţi tineri din Bumbeşti Jiu, judeţul Gorj mai au de aşteptat. În anul 2019, municipalitatea a promis că va face un bloc ANL pentru tineri. Zis şi făcut. O firmă a câştigat licitaţia, s-a apucat de imobil care trebuia să fie gata în toamna anului 2020. De atunci şi până în prezent, nu au fost ridicate decât câteva ziduri. O primă explicaţie este legată de faptul că s-au scumpit materialele de construcţii, iar firma a rămas fără bani.

”Ne-am bucurat foarte tare atunci când am obţinut această finanţare şi am prevăzut un bloc cu locuinţe cu 20 de unităţi. Am dat drumul la lucrări prin ANL, pentru că aceste locuinţe sunt destinate tinerilor. Din păcate, entuziasmul nostru a fost blocat. Mi s-a spus că datorită inflaţiei de pe piaţă la care s-a ajuns în ceea ce privește materialele de construcții, firma nu mai poate să facă această lucrare”, a spus Constantin Bobaru, primarul din Bumbești-Jiu.

Edilul mai spune faptul că sunt foarte multe cereri din partea tinerilor: ”Da, sunt foarte multe cereri. Din momentul în care am anunţat că vom face un bloc ANL, cererile au curs. Chiar voiam să mai facem un bloc, dar acum sunt puţin mai sceptic”, mai spune edilul.

Dirigintele de şantier spune că s-a dat ordin de la constructor să desfacă panourile de lângă bloc, semn că aici nu se va mai interveni prea curând: ”Ni s-a dat ordin să desfacem panourile, iar în caz de că vom reveni, vom face. S-ar putea ca şi din cauza vecinilor din blocul alăturat. Oamenii spun că le-a fost luată lumina”, spune bărbatul.

Oamenii sunt şi dezamăgiţi de blocul abandonat printre buruieni: ”Aici nu s-a mai lucrat de anul trecut. Vin şi spun că au alte lucrări. Pe ăsta l-au abandonat. Tinerii aşteaptă după locuinţe, dar dacă nu se fac(…) Anul trecut au turnat placa şi gata, a înghețat. Tineri sunt, dar dacă nu se fac pentru a avea si ei o posibilitatea de a sta într-un apartament. Noi suntem prea bătrâni să solicităm așa ceva, dar este tineretul care are nevoie”, au spus câțiva cetățeni.

Bugetul pentru realizarea clădirii a fost de 3 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here