Tânăr din Târgu Cărbunești, lovit pe trecerea de pietoni

0
482

Politisti din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe strada Trandafirilor, din orașul Targu-Cărbunești, ar fi avut loc un eveniment rutier, soldat cu victime.

La fața locului s-au deplasat politistii, care, in urma cercetărilor efectuate, au stabilit ca în timp ce un tânăr, de 20 de ani, din localitate, traversa carosabilul pe trecerea de pietoni semnalizată, amplasată în zona intersecției cu str. Pieții, a fost acroșat de un autoturism, condus de un alt tanar, de 20 de ani, din Târgu-Cărbunești, care se deplasa din direcția Filiași către Târgu-Jiu, rezultând ranirea pietonului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

In cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here