O tânără de 20 de ani, din Craiova, a murit, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-o autoutilitară, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers. Accidentul a avut loc în afara municipiului Craiova, iar în maşina condusă de tânără se mai aflau doi tineri care au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
„La data de 27 iulie, ora 23,37, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DN 6, a avut loc un accident rutier. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi au stabilit faptul că, un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din Craiova, pe DN 6, în afara localităţii Craiova, din direcţia Caracal către Craiova, ar fi intrat în coliziune din spate, cu o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, condusă în aceeaşi direcţie de mers, de un bărbat de 38 de ani, din comuna Călăraşi. În urma evenimentului rutier, din păcate, tânăra a decedat. De asemenea, o altă tânără de 20 de ani şi un tânăr de 19 ani, pasageri în autoturism au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, informează IPJ Dolj.