Tânără din Gorj, amenințată cu bătaia dacă refuză o întâlnire

0
254

Polițiști din Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie din comuna Bolboși, cu privire la faptul că nepoata sa de 18 ani, din comuna Bolboși, este amenințată telefonic de un tânăr, cu acte de violență, în cazul în care nu va ieși cu el la întâlnire.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au identificat în satul Ohaba Jiu pe DJ 671 C pe tânărul în cauză, în vârstă de 24 de ani, din comuna Țînțăreni, care era la volanul unui autoturism oprit în afara părții carosabile și orientat către satul unde domiciliază tânăra.

Polițiștii au efectuat controlul corporal asupra tânărului, precum şi controlul autoturismului, ocazie cu care în interior, a fost găsit un pistol fără muniție.

Persona în cauză a fost condusă la sediul poliției, ocazie cu care s-a stabilit că pistolul identificat în autoturismul condus de tânăr, este o armă neletală de tip airsoft, care nu este supusă autorizării sau notificării în conformitate cu prevederile Legii nr. 295/2005 privind regimul armelor și al munițiilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, iar față de tânăr a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 ore și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here