Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu aduce noi critici Poliției Locale, după ce un șofer a parcat în fața Parcului Central, mai exact în apropierea Porții Sărutului. Acesta spune că este inadmisibilă această imagine în condițiile în care doi polițiști se aflau lângă operele brâncușiene. Edilul este revoltat și reclamă că ar fi trebuit intervenit imediat.
„Inadmisibil! Trecând peste lipsa de bun simț a individului din imagine, observ că cei de la Poliția Locală Târgu Jiu nu au înțeles nimic din ceea ce ar fi trebuit să devină instituția după reorganizare.
Doi polițiști sunt lângă operele brâncușiene din parc, la numai câțiva metri de această mașină. Ar fi trebuit să intervină imediat!”, a scris Marcel Romanescu pe pagina personală de Facebook.
Mai mult decât atât, primarul a mai declarat că așteaptă raportul directorului Poliției Locale referitor la acest incident, iar dacă instituția nu se va dovedi eficientă, riscă desființarea definitivă.
„Mâine dimineață, la prima oră, aștept raportul directorului Poliției Locale referitor la acest incident.
Dacă instituția nu se dovedește eficientă, putem renunța la ea definitiv. Nu accept să cheltuim sume importante de la buget pentru oameni care nu-și fac treaba! Asemenea scene nu-și au locul în municipiul Târgu Jiu, iar Poliția Locală va rezolva problema, sau riscă desființarea!”, a mai transmis edilul.