Târgu-Jiu: Când încep lucrările la iluminatul public

0
220

Proiectul cu finanțare europeană privind iluminatul public din Târgu Jiu a fost aprobat, iar lucrările ar putea începe de săptămâna viitoare. Rețeaua va fi implementată în principalele bulevarde ale municipiului, dar și pe alte străzi. 

Primarul Marcel Romanescu a precizat că prețul pentru iluminatul public  va fi diminuat cu 40% și asta după ce va fi implementat vechiului sistem de iluminat stradal.

”Licitația este finalizată. A primit deja proiectul, am finalizat procedura de proiectare în valoarea licitată. Urmează să se dea ordinul de începere pentru realizarea iluminatului pe cei 27 de kilometri iluminat pe bază de led-uri în Târgu Jiu. Este vorba despre o arhitectură modernă. Trecem de la vechile lămpi, la un iluminat pe bază de led. De asemenea, diminuăm costurile cu cel puțin 40%. Dacă mă raportez la costurile pe care le-am avut anul trecut de aproximativ 1 milion de euro, odată cu acest nou iluminat vom face o economie consistentă. Undeva la finalul anului 2022, proiectul ar trebui să fie finalizat”, a spus primarul Romanescu.

Lucrările au o valoare totală de 4 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here