Vești bune pentru locuitorii din Polovragi și nu numai. Târgul anual de Sfântul Ilie, așa cum îl cunoaște toată lumea, se va desfășura până pe data de 18 iulie. Primarul din Polovragi, Gheorghe Epure, spune că participanții, dar și comercianții trebuie să respecte anumite măsuri, tocmai pentru a evita o eventuală răspândire a virusului Covid-19.
Cei care vin în târg sunt obligați să poarte masca de protecție, la fel și comercianții de la terase. Ca o noutate, persoanele care vând haine de tip second-hand nu mai au voie să le așeze pe jos, ci doar pe mese din lemn, mai spune primarul din Polovragi.
”Au fost acele declarații ale premierului României vis a vis de relaxarea măsurilor. Am o colaborare bună cu cei de la Direcția de Sănătate Publică Gorj. Am mai făcut și câteva deplasări pe la București, dar a fost înțelegere. În schimb, DSV a interzis total desfășurarea târgului de animale pentru că sunt multe focare de pestă porcină. Pentru târgul de mărfuri ni s-a înaintat un plan de măsuri pe care trebuie să-l respectăm. Vizitatorii trebuie să poarte obligatoriu masca de protecție, accesul și ieșirea vor fi asigurate pe circuite diferite. Comercianții vor trebui să servească cu mască și mănuși. Cei care vin cu haine de tip second-hand vor punea expune marfa doar pe mese de lemn, nu pe jos”, a spus primarul din Polovragi, la Radio Accent.
An de an la târgul de la Polovragi vin sute de vizitatori, acesta fiind considerat printre cele mai mari târguri din țară.