Teama localnicilor unei comune din Gorj:”Nu am mai trăit așa ceva până acum!”

0
1613

Pompierii din toată țara se luptă de câteva zile cu flăcările care au cuprins terenurile cu vegetație uscată. La Gorj, în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit la circa 40 de incendii, cele mai multe fiind în localitatea gorjeană Stejari. ISU Gorj a făcut și o campanie de conștientizare a populației cu privire la incendiile de vegetație. 

”În ultimele 3 zile am fost solicitați să intervenit la peste 100 de arderi necontrolate. Ne-au determinat să demarăm o amplă campanie de conștientizare la nivelul populației cu privire la riscurile care le implică arderile de vegetație. În ultimele 24 de ore au fost peste 40 de astfel de incendii și am fost nevoiți să mărim capacitatea operațională de intervenție”, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.   

 Autoritățile locale fac tot posibilul pentru a-i depista pe cei care aprind focul necontrolat. Primarul din Stejari a anunțat că oferă salariul său pe o lună celor care oferă informații despre cei care pun foc vegetației uscate: ”La suprafața care pe care am stabilit-o doar din primele cercetări, putem vorbi despre o crimă vegetală sau forestieră. Sunt peste 500 de hectare. Voi dona salariul meu de 5.800 de lei, persoanei care îmi va aduce de acum încolo informații și poze cu cine dă foc. Trebuie imagini concrete pentru a putea să ne îndreptăm în instanță, nu doar pe bârfe”, a spus Robert Păiuș, primarul din Stejari.

Localnicii sunt îngroziți de ceea ce se întâmplă și spun că așa ceva nu au văzut niciodată: ”Dacă nu eram acasă în acel timp, îmi ardea casa. Venea focul și nu aveam ce să-i mai fac(…)Ardea partea aceea. Dacă lua foc iarba aia, era nenorocire. Am sărit cu furtunul de apă printre card, copiii și ei(…)A ars o suprafață de pădure chiar și în zona aceasta. Am intervenit, au fost și pompierii, dar și cetățenii. În ultimii ani, nu, așa ceva la noi nu a mai fost. Au mai fost incendii mici de vegetație uscată, dar fără păduri. Nu s-a ajuns chiar așa departe”, au declarat câțiva localnici.

De asemenea, cei care își incendiază terenurile sunt sancționați de APIA, riscând să piardă subvențiile: ”Gorjul are suprafață potențială de pășuni de peste 150.00 de hectare, dintre care jumătate sunt puse la subvenție. Noi îi sancționăm cu până la 5% din valoarea pe care o are, până la excluderea totală de la plata subvenției pe toată suprafața de teren pe care o deține”, spune Traian Crăc, director APIA Gorj.   

Inclusiv reprezentanții ISU pot aplica amenzi, însă sumele nu sunt foarte aspre, fiind vorba despre maximul 2.500 de lei. Garda de Mediu poate aplica sancțiuni în cazul persoanelor fizice în valoare de până la 6000 de lei, iar pentru persoanele juridice, sancțiunea ajunge la 30.000 de lei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here