Angajat CE Oltenia:”Nu mai rezistăm. Ne este foarte greu”

0
1021

Aplicarea legii care le permite minerilor și energeticienilor să iasă mai devreme la pensie este așteptată mai ceva ca pâine caldă de către salariații CE Oltenia. Angajații din carierele miniere spun că nu mai au răbdare și vor sa fie pusă în aplicare cât mai curând.

După veste că legea pensionării din minerit a intrat la vot în plen, minerii și energeticienii sunt mai nerăbdători ca niciodată. Dorința arzătoare a salariaților vine tocmai pentru faptul că nu mai rezistă să muncească în condiții grele. Mulți sunt speriați după ce de la începutul acestui an, peste 10 salariați și-au pierdut viața, unii prin cariere, alții în urma unor boli grave.

”Așteptăm și sperăm ca legea aceasta să fie aplicată cât mai repede. Vă spun sincer, condițiile sunt grele. Muncim în condiții grele. Vrem și noi să ieșim la pensie mai devreme, să ne bucurăm și noi de câțiva ani de pensie. Ați văzut că au murit mai mulți colegi de-ai noștri, oamenii se tem. Am fost foarte fericit când am auzit că a fost supusă la vot luna aceasta. Abia așteptăm și sper ca cei aflați la guvernare, parlamentarii din Gorj și nu numai, să ne susțină”, a spus un salariat din cadrul CE Oltenia.

Sindicaliștii spun că nu vor renunța la proteste până când această lege nu va fi aplicată așa cum trebuie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here