Decorație pentru un spital din Gorj

0
410

Cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Sănătății, peste 30 de unități medicale din România au primit decorație din partea Departamentului pentru Situații de Urgență. Printre cele 35 de instituții medicale premiate se află și Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești.

”Astfel, astăzi, 7 aprilie 2021, pentru contribuția adusă în combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și sprijinirea sistemului sanitar din România, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat a acordat “Emblema de onoare a DSU”, unei prime părți reprezentate de instituții sanitare,  structuri ale instituțiilor de sprijin, și reprezentanți ai societății civile direct implicate  în acțiuni umanitare”, se arată într-o postare a DSU.

-Instituții sanitare:

  1. SPITALULUI CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI (Floreasca)
  2. SPITALULUI de URGENȚĂ M.A.I. “Prof. Dr. DIMITRIE GEROTA”
  3. SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ILFOV
  4. SPITALULUI CLINIC BOLI INFECȚIOASE ȘI TROPICALE “Dr. VICTOR BABEȘ”
  5. SPITALULUI CLINIC de URGENȚĂ “BAGDASAR – ARSENI”
  6. SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MAVROMATI – BOTOȘANI
  7. SPITALULUI MUNICIPAL MEDGIDIA
  8. SPITALULUI ORĂȘENESC SF. SPIRIDON MIOVENI
  9. SPITALULUI MONZA
  10. SPITALULUI CLINIC de URGENȚĂ “Sf. PANTELIMON” – BUCUREȘTI
  11. SPITALULUI UNIVERSITAR de URGENȚĂ BUCUREȘTI
  12. SPITALULUI JUDEȚEAN de URGENȚĂ PITEȘTI
  13. SPITALULUI JUDEȚEAN de URGENȚĂ PLOIEȘTI
  14. SPITALULUI UNIVERSITAR de URGENŢĂ MILITAR CENTRAL “Dr. CAROL DAVILA”
  15. SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN de URGENȚE „Sf. SPIRIDON” IAȘI
  16. SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN de URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ
  17. UNIVERSITĂȚII de MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE și TEHNOLOGIE „GEORGE EMIL PALADE” din TÂRGU MUREȘ
  18. SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. IOAN CEL NOU SUCEAVA
  19. SPITALULUI CLINIC JUDEȚEAN de URGENȚĂ „PIUS BRÎNZEU” TIMIȘOARA
  20. INSTITUTULUI DE PNEUMOFTIZIOLOGIE „MARIUS NASTA”
  21. INSTITUTULUI DE BOLI INFECȚIOASE „Prof. Dr. MATEI BALȘ”
  22. SPITALULUI de PNEUMOFTIZIOLOGIE „Dr. NICOLAE RUSTEA” BAIA MARE
  23. SPITALULUI CLINIC de BOLI INFECȚIOASE BRAȘOV
  24. SPITALULUI CLINIC de BOLI INFECȚIOASE CLUJ – NAPOCA
  25. SPITALULUI CLINIC de BOLI INFECȚIOASE CONSTANȚA
  26. SPITALULUI CLINIC de BOLI INFECȚIOASE și PNEUMOFTIZIOLOGIE „Dr. VICTOR BABEȘ” CRAIOVA
  27. SPITALULUI CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE SFÂNTA PARASCHEVA IAȘI
  28. SPITALULUI CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE DR. VICTOR BABEȘ TIMIȘOARA
  29. SPITALUL DE URGENȚĂ TÂRGU CĂRBUNEȘTI
  30. SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ “ELENA BELDIMAN” BÂRLAD
  31. SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ “Prof. Dr. NICOLAE OBLU” IAȘI
  32. SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BRAȘOV
  33. SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ ELIAS
  34. INSTITUTULUI NAȚIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
  35. SERVICIULUI DE AMBULANŢĂ BUCUREŞTI – ILFOV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here