Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare. Decizia este definitivă!

0
414

Elena Udrea se întoarce la închisoare! Judecătorii de la Instanța Supremă i-au respins contestația de anulare formulată la decizia de condamnare în cazul dosarului Gala Bute care prevedea 6 ani de închisoare pentru fostul ministru al Turismului.


 Decizia este definitivă!

În urmă cu puțin timp, ICCJ a respins contestația de anulare, iar decizia inițială în cazul dosarului Gala Bute în care e implicată Elena Udrea va fi una definitivă. S-a anunțat în urmă cu puțin timp că fosta politiciană va fi nevoită să execute pedeapsa de 6 ani de închisoare.

La ultimul termen al procesului, cel de luni, procurorul DNA pledant a susținut în fața completului de judecată, în consens cu avocații și inclupații, admiterea contestației în anulare a celor condamnați pentru corupție. Acest lucru ar fi însemnat definințarea sentinței și rejudecarea apelului.

Elena Udrea a fost condamnată prima dată la închisoare în iunie 2018

Vă reamintim că Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat-o pe Elena Udrea în anul 2018 la șase ani și patru luni de închisoare în Dosarul Bute.

Prima oară, Elena Udrea a fost condamnată în primă instanță la șase ani de închisare cu executare în dosarul ”Gala Bute, pentru luare de mită și abuz în serviciu, în anul 2017, pe 29 martie.

Tot atunci, ICCJ a mai decis ca fostul ministru Elena Udrea să plătească aproape 3 milioane de euro despăgubiri.

Elena Udrea a fost condamnată pentru trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente pentru a obține fonduri europene.

sursa: spynews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here