Alte trei secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au beneficiat lucrări de reabilitare. Mai exact, secția de de Neonatologie, Gastroenterologie, dar și Medicină internă I. Au fost înlocuite corpurile de iluminat, instalația electrică, aparatele (întrerupătoare – prize), tâmplăria veche din lemn cu tâmplărie din PVC. A fost realizată instalația de detecție și avertizare incendiu, au fost montate uși rezistente la foc și au fost înlocuite obiectele sanitare. De asemenea, în toată secția Neonatologie a fost montat linoleum antistatic și antibacterian, pe holuri au fost montate bare de tipul „mână curentă”, a fost montat tapet PVC pe pereți, iar grupurile sanitare au fost modernizate în totalitate.
“Cu toate dificultățile cauzate de criza sanitară, sunt mulțumit că am reușit modernizarea secțiilor de Neonatologie, Gastroenterologie, Medicină internă I din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
Zâmbetul mamelor și imaginea copiilor care acum beneficiază de condiții la standarde europene, sunt pentru mine cea mai mare satisfacție.
Continuăm modernizarea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, atât din fonduri europene nerambursabile, cât și din fonduri proprii, alocate de Consiliul Județean Gorj”, a transmis Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.