O viață petrecută în întuneric: ”Nu știu ce este la televizor. Mi-aș dori să mă uit și eu!

0
727

Are 94 de ani, iar de 71 de ani nu știe ce înseamnă să ai un bec aprins în cameră, iar de televizor nici nu se mai poate vorbi. Este vorba despre o bătrânică din localitatea gorjeană Vladimir. Și-a petrecut o viață în întuneric. Are în grijă un fiu bolnav, se descurcă cu greu, iar singura sursă de lumină este lumânare aprinsă sau o lambă pe gaz.

Bunicuța Cristina locuiește într-o casă situată pe un vârf de deal, la doar câteva sute de metri de strada principală. Cu toate acestea, autoritățile nu s-au îmbunat să extindă rețeaua de energie electrică până la casa bătrânei. Au trecut 71 de ani de când nu știe ce înseamnă energie electrică, iar de televizor a auzit doar de prin sat. Singura sursă de lumină pe timpul nopții este o lumânare aprinsă într-o cană sau o lambă pusă la o baterie de mașină.

”Am 71 de ani de când am venit aici. Așa am petrecut fără lumină, fără nimic. Cu lumânarea, cu lumânare, mamă. Vă spun cu lacrimi în inimă, m-am săturat. Nu mai pot. Este foarte greu”, a spus Danciu Cristina.

De urât îi țin două aparate radio care merg pe baterii, acolo mai aude o muzică sau o știre: ”Am aparatele astea două la baterie. Nu știu ce este în televizoare. Aud și eu, dar nu știu. Am grijă de un copil cu handicap. El mai fuge în sta să se uite la televizor, îi place. Eu nu am cum să văd”, mai spune bătrânica.

Femeia spune că a primit promisiuni peste promisiuni, însă fără rezultat: ”A fost foarte greu. M-au mințit cei de la primărie. A băgat copilul meu actele și ei nu le-au mai dat drumul. Habar nu au avut de mine. Când îi votam spuneau că pe se ocupă ei”, a mai declarat bunicuța Cristina.

Autoritățile promit ce abia de anul viitor vor extinde rețeaua electrică, deși până acum au stat cu mâinile-n sân: ”Am vorbit cu cu familia Danciu. Am ajutat-o să-și depună actele la CEZ pentru a obține un branșament nou, acestea sunt gratuite. Sperăm cu ajutorul domnilor consilieri locali să aprobăm extinderea rețelei electrice. Undeva în primăvara anului viitor să beneficieze și dânsa de iluminatul public”, spune Vijulan Marius, viceprimarul din Vladimir.

Viceprimarul localității spune că știe în ce condiții locuiește bătrâna, recunoscând faptul că situația nu este una tocmai normală: ”Da, are o lampă pe gaz. Am fost acolo, locuiește cu un băiat cu handicap destul de grav și se descurcă destul de greu. Nu este normal să o lăsăm să la lampă în secolul XXI”, a mai spus viceprimarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here