Târgu-Jiu: Amenințări între un protestatar și un polițist

0
148

Clipe tensionate între un polițist din Târgu Jiu și un protestatar. După manifestarea de miercuri seara din municipiu, un protestatar susține că a fost jignit de un om al legii, momentul fiind filmat și postat pe Facebook. Polițistul îi spune tânărului să nu mai scoată niciun sunet: ”Dacă mai vorbești, te încalec”, spunea polițistul.

Ulterior, imaginile au ajuns pe rețelele de socializare, iar conducerea Inspectoratului Județean de Poliție a dispus o anchetă internă.

La câteva ore distanță, protestatarul s-a arătat destul de indignat de comportamentul polițistului și a început să treacă la amenințări.

”Nu aveai ce să le faci. E chestia că te ard cu amenzi, cu vrăjeli, cu alea și trebuie să lași ca el până îl prinzi. Afli unde stă sau Facebook-ul lui și îi dai teroare sau îi spui cu din alea, te omor și cu lumânări la poartă. Sau hai să ne strângem, să ne luăm cu ei la bătaie”, se arată într-o înregistrare audio.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here